Nostalgia [Craciunului]

Nu e loc de nostalgii târzii,

nu e nici momentul

să te gândești la ce-a fost

când toți încă zâmbesc.

Luminile pulsează,

pulsează cald

pe firul lor subțire

de fericire artificială.

Dar tu știi.

Știi ca Bradul care mai ieri

ne lumina camera

mâine va fi aruncat în stradă,

ca un chiriaș

care nu și-a mai plătit

facturile.

Și-l vei vedea

în fiecare dimineață

când ieși să arunci gunoiul:

va sta acolo,

pleoștit,

cu acele căzute în zăpadă.

Și îți vei aminti,

fără cuvinte,

că zilele noastre bune 

trec

așa cum orice durere trece.

Iar mâine, mâine,

va fi doar puțin mai gol,

puțin mai veștejit,

puțin mai aproape

de locul unde

Lumina din noi

se stinge.

Non c’è spazio per nostalgie tardive,

non è il momento

di pensare a ciò che è stato,

mentre tutti ridono.

Le luci pulsano ancora,

pulsano calde

sul loro filo sottile

di felicità artificiale.

Ma tu lo sai.

L’albero

che solo ieri

illuminava la stanza

domani sarà spogliato

e buttato in strada,

come un inquilino

che non ha più pagato l’affitto.

Lo vedrai ogni mattina

quando porti fuori la spazzatura:

eccolo lì,

floscio,

aghi caduti sulla neve.

E senza parole ricorderai

che i nostri giorni belli passano

come passa ogni dolore.

Domani

sarà solo un po’ più vuoto,

un po’ più appassito,

un po’ più vicino

al punto in cui

la luce dentro di noi

si spegne.