sâmbătă

Chestii livresti...

Blaga, mut ca o lebada, in patria sa zapada fapturii tine loc de cuvant. Nichita Stanescu, facut sa il domine neintregul, zeita fara brate, zeul fara glezene, copacii fara trunchiuri, iarba fara verde slalom de alb prin vericale bezene. Femeie scumpa si ispita moale, povoara acum cand vie te-am pierdut, de ce te-o fi zamislind din lut , si nu-ti lasa pamantul pentru oale?- Batranul Arghezi. George Bacovia, intr-o gradina publica, tacuta, e vant si orice speranta e pierduta, dormea intors amorul meu de plumb si flori de plumb, sta singur in cavou si era vant si scartiau coroanele de plumb. Iti inchin un imn tie, Ilarie Voronca, nu mai vanam ursul sur prin muntii Americii, bratele noastre nu mai sangere paduri salbatice, ne operam visele, ca intestinele, singuri ne inchidem in mucegaiul birourilor. Iata-l pe Gellu Naum, fost pe vremuri calator, sa retinem cel putin faptul ca nu-i pinguin, langa el e Urmuz, cel mai cum se cade Leu, cantaret la clarinet si...din cand in cand, poiet. Spun tatei ca mi-e sete si imi face semn ca pot sa beau, ma simt legat de vietatea ce-a murit la ceas oprit de lege si de datini...de Nicolae si de Labis. Iarna cu tine, tii tu minte Ana-Beliii, cum iti citeam Mircea Cartarescu in statia lui 31 Liana Falacii. Iarna cu tine, ah, Ana-Beliii, cand dupa hectare de Cismegiu te duruse picioarilii si te fofilai si jucai teatru si n-ai vrut sa urci cu mine o clipa la amfiteatru ca sa vorbesc un moment cu Buduca pretextand ca e tarziu si te cearta mamuca. O...Noi cei care suntem ingrozitori de mari, care n-am mai cazut pe gheata dintre cele doua razboaie mondiale, noi cei ingrozitori de mari simtim cateodata cum ne lipsesc poeziile lui Marin Sorescu. O...cat ne lipsesc uneori poeziile dar nu putem nici macar sa fim tristi din cauza asta si sa plangem din tot sufletul. Tinandu-ne cu mana de piciorul scaunului pentru ca noi suntem niste oameni mari si nu este nimeni mai mare care sa ne mangaie. Iar te-ai cufundat in stele, si in nori, si in ceruri 'nalte, Luceafar al diminetii, in zadar rauri in soare gramadesti 'n a ta gandire, noi ramanem la toate rece, cine poate sa te-asculte?

2 comentarii: