Siempre Sancho, siempre...

Una din cele mai triste scene pe care o traieste Don Quijote, pe langa cea cu eliberarea talharilor din prima parte, este scena de la Castel, cea in care este ironizat, in care i se spune drept in fata de catre acea femeie angajata sa imite dragostea...ce credeai ca o femeie ca mine se poate indragosti de  un sarantoc ca tine? Don Quijote ramane fara cuvinte. Daca pana acum inventa tot felul de scuze, de data asta ceva se intampla in el. E o mahnire de moarte. E a doua oara cand Don Quijote este adus la realitate. O data de realitatea talharilor si o data de acest circ ieftin.

Dar de ce este atat de tragica aceasta scena? Lumea a mai ras de el si inainte, l-au ironizat si s-au amuzat. Da, dar la Castel e cu totul atlceva. La Castel oamenii sunt constienti de ceea ce fac. Daca pana acum rautatea lor era nevinovata, uneori il priveau ca pe un sarac cu duhul, de data asta vor sa il desfinteze ca om. Si cum ar putea mai bine decat punandu-i in scena propria viata, ispitindu-l, participand, facandu-se complici. Uite, ai vrut castel, ai Castelul tau. Ai vrut sa guvernezi o insula, ai Insula ta. Ai vrut sa iubesti la modul absolut. Ai chiar si o printesa, una adevarata. Ai vrut sa pui ordine in lume, sa faci dreptate. Uite, ai de data asta ai ocazia sa indrepti lucrurile. Sigur, se loveste de cinismul si prefacatoria servitorilor.

Don Quijote in a doua parte a calatoriei *10 ani i-a luat lui Cervantes pana la aparitia celei de a doua carti* capata constiinta propriei dimensiuni. Este si se poarta conform maretiei. Participa activ la scrierea cartii. Se sfatuieste cu Sancho despre traseul pe care sa il parcurga. De fapt Cervantes te invata cum sa scrii un destin. E nevoie de aventura. Dar aceasta aventura nu are nici un rost fara sa o inchini unei instante supreme. Iar aceasta instanta de judecata e dragostea. Daca dragoste nu e, pentru ce toata ceasta aventura? Tocmai aici este inima si centrul cartii. Nu idealismul lui naiv. Cand se lupta cu canonicul si cade la pamant infrant, acesta ii cere sa se dezica de Dulcinea. Ucide-ma, spune el, caci daca nu exista dragoste atunci nu merita sa mai traiesc. Sigur, pe patul de moarte se dezice de tot si de toate, si considera toata aceasta aventura erezie. Dar niciodata nu se dezice de dragoste.