Rețelele sunt tot mai nevrotice. Cât de liniște e aici. Scriu și cred mai mult ca oricând ca tot ce aruncam in digital, cuvinte, gânduri, atitudini, gesturi vor fi o lecție data copilului. Starea de spirit in care trăim Nu e cel mai bun exemplu. Se spune ca primii ani sunt cei mai importanți. Ca in primii 7 ani se formează caracterul. Ce fel de înfățișare o sa aibe acest Viitor dacă dispoziția noastră e atât de autodistructiva? Scriu de bine. Doar așa o sa mai înclinam balanța. Cu oamenii de bine. Asa cum parintii noștri credeau in puterea rugăciunii, mai mult ca oricând acum. Singurul lucru care contează. Suntem tatăl copilului care se naște. Fără sa fim conștienți ca va veni ziua când va conduce Imperii, Tari, continente. Ne vom uita cu duioșie la pașii lui. Ii vom admira Greșelile. Căci copilul nu este decât un alt mod de a ne înțelege pe noi, in oglinda prin care Universul epuizează infinitele forme. Poate ca vom învață cândva ca aceasta Lume este sângele nostru prin care hrănim un Uriaș. Poate vom învață sa ne strângem ca Albinele atunci când sunt atacate de Viespea Asiatica, aruncându-ne cu același gând peste foc ca sa îl stingem. Am născut un copil fără nume, dupa imaginea noastră pe care nu o vom putea izola ca pe un virus, al cărui centru va fi pretutindeni și nicăieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu