Se făcea ca eram un lup singuratic. Cunoșteam adevarul absolut. Pentru ca adevarul era unul singur. Nu as putea sa îl descriu altfel decât printr-o minge de foc. Eram neîmblânzit și nu cunoscusem încă haita. Dar apoi m-am îndrăgostit.
Clanul a crescut și alături de haita tot mai mulți lupi. Care uneori se desprindeau in grupuri in căutarea vânatului. Când se întorceau aduceau cu ei un altfel de Adevar. Spuneau ca nu ar trebui sa vânam doar iepuri și animale mici. Ca nu este atât de periculos sa ne aruncam la ciute. Ce știam eu, eram prea bătrân ca sa îmi amintesc rânduiala.
Și pentru moment mi-a apărut in fata ochilor o minge de foc. Era singurul mod de a ne înțelege cu privire la pericol. Doar ca pentru haita care se aventurase la marginea teritoriului, și care erau frații noștri, imaginea mingei de foc nu mai spunea mare lucru.
Au venit și frății de la miaza-noapte care mi-au confirmat temerile. Mingea de foc exista, și au început sa mârâie și sa își arate colții, ca ar fi bine sa rămânem la iepuri și animale mici. Am înțeles atunci ca o haita va ramane unita numai prin renunțarea la Adevar.
Am chemat la mine căpetenia de la miaza-noapte și căpetenia de la miază-zi. Le-am pus pe rând întrebări care sa-i facă sa se îndoaie de mirosul lor, și de auzul lor, și in final de Judecățile lor. Căci haita devenise atât de mare încât nu mai putea fi ținuta laolalta de o singura Imagine.
Am decis ca sunt prea bătrân sa îmi aduc aminte adevarul, și am renunțat la tron. Căci așa se naște o Civilizație, mi-am spus, prin renunțări succesive. Așa se naște teza și antiteza. Dintr-o sinteza care ar trebui sa exprime cât mai bine imaginea cercului de foc. Pericolul era din ce in ce mai mic, adevarul din ce in ce mai departe. Aproape ca nu mai eram lup când m-am trezit. Ci om...
..
RăspundețiȘtergerehttps://youtu.be/0VoOCDkKEsM
Semnificativ visul asta. Si pentru faptul ca implica un grup mai mare-- haita. Nu-mi amintesc sa fi avut un vis care sa implice un grup mai mare, doar persoane din cercul de apropiati, de obicei...
RăspundețiȘtergereUn vis special. Senzatia aia ca am integrat totul intr-o imagine simbolica, si ca nu mai am nevoie sa inteleg lumea! Pentru ca stiu! Acum parca visul e si mai real.
RăspundețiȘtergere