Ce e albastru? E o mașina parcata in fata casei, sa știi ca sunt bine. E apa din piscina in care înot. E acest sange care curge prin venele noastre când suferim. Și e Marea in luna lui Februarie. E un frigider polar. 

Se spune ca ești verde ca Chile. Ca iarba creste din pașii tai. Si pe rochiile in care ma învârti pasc gastele sălbatice. Si mirosul tau e verde ca degetele mele, când frământa frunzele de nuc. 

Roz. Un sentiment pe care simțurile noastre îl văd diferit in funcție de stare. Ceva încă nedefinit. Numai tu și bujorii știți cum sa va asortați buzele, pe care le sărut și le frâng. Și carnea ta frageda e roz. Și mirosul tau de Rozmarin. 

Negru. Nu este o culoare. Este infinitul in care plutesc. Atingerile prin care ti-am ghicit zâmbetul ca Andreea Bocelli când iese din scena. Aplauze, și apoi singuratatea închisă in pleoapele tale. Numai muzica pe care o imprimi mereu pe tricouri decolorate ne mai ridica. 

Mi-am desenat țara, m-am rupt de Continent și am înfipt steagul in cochilia unui melc. Sunt propriul meu șef, sunt suveran peste sentimente. Am emigrat in propriul suflet. Si m-am predat Autorității Tale. Lipsea doar albul, ca semn al împăcării nostre.