Aveam probabil 8-9 ani și îmi petreceam vacantele de vara la mamare in Rm. Vâlcea. Era vârsta când fetele mi se arătau pentru prima data ca fiind ceva distinct. Se diferențiau de teii infloriti, de ziduri, de străzi. Nu știam de ce dar trebuia sa aflu. 

Am găsit un aparat de fotografiat vechi prin sertare. Am intuit ca prin micul obiectiv el îmi va aduce lumea asta fascinanta mai aproape, ca o cheie universala ce deschide orice usa. Și am avut dreptate. 

Am pozat la început de departe copiii din curtea școlii. Ei s-au apropiat tot mai mult, parca hipnotizați ca niște căprioare sfioase. Am început sa le fac la toți poze. Bineînțeles fictive. Căci nu cred ca mergea aparatul si oricum nu aveam film sau bani de developat. 

Dar păstram aparentele unui mare fotograf interesat de ei, si mai ales de ele. Dădeam mereu de rotita după fiecare click. Așa am cunoscut-o pe Andreea si pe Iulia. Care m-au invitat pe scara lor sa jucam cărți. Nu mi-a fost niciodată greu sa îmi fac prieteni. Poate ca de-aia nu am ținut de ei.