Honda mea shadow
parcata la intrare
Campionatul european
de fotbal 2024
Zgomotul de fond
Paharele, berile si vocile
O văd cum trece
Ca unui copil rătăcit
Ii fac semn sa vina
suntem aici, trag un scaun
ia loc la masa cu noi
Aveti șase lei, ne întreba
Ce vrei sa faci cu șase lei?
Pai sa iau o pâine împletită
Na, ia și o înghețată!
se duce...
Apoi se intoarce...
Ce-ai uitat?
Era închis la brutărie
Doar ti-am zis sa stai aici
Nu mai stau.
Caută ceva prin iarba.
Goool!
Spania a dat gol.
*
E ciudat sa îți întâlnești
mama
sa o vezi la semafor
când trece strada prin fata ta
E ciudat sa o vezi
tot mai des
Îndepărtându-se de tine
de Lume
Ca și cum ti-ar apărea in vis
O amintire vie
E ciudat sa îți vezi mama
ca pe o umbra
când trece pe lângă
masa ta
Sa poți sa o recunoști
ca și cum,
ti-ai recapătat dintr-o data
Toata memoria.
Germania pleacă acasă
Și mama...
Și toți ne-am întors înapoi
in anul 2024
Intr-o seara frumoasa de Iulie
In Curtea de Arges.
Recunosc perfect senzatia cu aparitia mamei. Am trait-o de mai multe ori, cred, cu mai multe persoane...
RăspundețiȘtergereO da? E un sentiment unic și nu prea l-am întâlnit evocat in altii. Un fel de nostalgie a prezentului. Sa îl ai pe celalalt in privirea ta, ca și cum ar umbla nu prin Lume, ci in propria ta Lumina. Și acea apariție nu exista decât in inima ta ca o rugaciune.
RăspundețiȘtergereAm avut un sentiment de surprindere stranie cand am vazut persoane din casa, sa zic, foarte apropiate, familiare, undeva in oras, sau intr-un loc neasteptat, unde s-a intamplat sa ma duca pasii fara sa stiu ca si ei vor fi acolo. Ma uitam de la distanta si nu-mi venea sa cred. Poate senzatia, cum se zice, desprins de corp, sau ii vedeam ca intr-un vis, ca ei chiar daca se intampla sa interactioneze cu mine o faceau altfel ca erau ocupati cu ceva, si eu ramaneam la distanta sa meditez. Vroiam sa pastrez momentul acela, sa ii am mereu in fata, asa. Si fara sa vreau anticipam moartea, sa nu uit de astfel de momente cand va veni... Cam asta... Da, o nostalgie a prezentului. Poate ca nu identic cu ce ai simtit tu, dar asemanator, cel putin eu am recunoscut experienta in ce ai scris.
RăspundețiȘtergereIdentic. Exact la acest sentiment ma refer. Ma bucur ca mai sunt oameni ca tine. Cu care sa poți comunica dincolo de cuvinte, de la suflet la suflet.
RăspundețiȘtergereCat timp îl urmaresti cu privirea ta, el umbla intr-un spațiu al iubirii, al grației, fără sa știe. Ca intr-o grădina a raiului.
Da, ne intalnim sufleteste. Asta pentru ca nici eu, si nici tu, nu ignora aceasta parte a fiintei. Foarte importanta! Cred ca asta e si un sens al vietii, sa te intalnesti, dar sa te intalnesti, cu alti oameni, nu doar sa ii vezi trecand.
RăspundețiȘtergereAi mei au murit, stii, dar trairile astea intense pe care le-am avut nici moartea nu le poate lua. Asta e o alinare. Ma face uneori sa neg absolutul mortii. Si nu sunt cu chestii de comunicare cu morti. Totul este in memoria mea.
Poate ca tocmai de astfel de trairi e bine sa iti aduci aminte peste ani.
ȘtergereSi mai este fain cand o traire capata forma si dimensiune prin cuvant. Ca sa fie recunoscuta de altii, sau chiar de tine cand se instaleaza uitarea. Pana la urma asta e rolul artei...
RăspundețiȘtergereDa, asa e. Tocmai asta e ideea. Orice gand prin cuvant capata materialitate cumva. Dar arta este si ea efermera, ca o si o floare. Nu o poti opri din a se ofili.
RăspundețiȘtergereArta ne poate supravietui, totusi...
ȘtergerePe moment. Arta nu Supraviețuiește unei civilizații. Și chiar dacă ar supraviețui își pierde codul. Ca hieroglifele.
ȘtergereGood point! Codul.
Ștergere