Mi se întâmpla, ca după o anestezie, sa am un blank total după un poem care ma exprima, in care cuvintele sunt făcute sa ma cuprindă. Urmează apoi linistea. E o senzatie de împlinire, ci nu o lipsa de inspirație. Am spus totul. 

Acum astept ca digestia sa își trimită sucurile gastrice, acizii care sa imi devoreze carnea din interior și sa nu mai simt frigul, foamea, setea, dorurile, neajunsul de a fi. Pana dispar toate Senzațiile și toate gândurile. Pana rămân eu si sufletul meu.