Iubirea mea de asta-vara

Nu știam a ce miroase 

Bucureștiul 

zilele și nopțile acestea. 

*

Doar noi și porumbeii ne mai scăldam picioarele in miez de zi la fântânile Unirii. Nici paznicii nu mai ieșeau din gherete ca sa ne amenințe cu bastoane tânăra fericire. Grădini de trandafiri ne agățau cu spinii lor sa mai rămânem încă o vreme. Iedere se cățărau pe ziduri sa ne urmărească pașii dincolo de garduri. Ea... in toropeala din tramvai își făcuse evantai din poemele mele. Își depărtase picioarele și își ridicase rochia ca si cum ar fi strâns in poală o grămada de cireșe. Și ma privea vulgar. Cu subînțeles. Peinde-ma dacă poți! 

La metrou Aviatorilor spre parc, imediat cum ieși, se pornea din nimic un fenomen ciudat. Aproape ca te lua pe sus dacă erai nepregătit sa ieși la lumina. Intinde-ti mâinile și închide-ti ochii! am strigat la ea. Ca și cum ar fi fost pe aripi de vânt. O așteptam sus la scările rulante sa urce in brațele mele, dar ea se prefăcea ca nu ma cunoaște. Ca o debutantă ce joacă intr-un film mut, fără sa știe ca filmul avea sa se numeasca iubirea mea de asta-vara.

Astazi in parc mi-am recunoscut versurile partenocarpice și cele stenospermocarpice atârnte prin crengi, sfâșiate, scrijelite cu briceagul, pline de reproș: 

                     lângă teiul asta nu m-ai sărutat tu...

                      pe banca asta n-am mai șezut noi...

                  după metroul asta n-am mai alergat...

                    fantana Unirii nu ne-a mai cântat...

*

Nu știam a ce miroase 

Bucureștiul 

zilele si nopțile acestea...

miroase 

a început de vara, 

A te,

 a zodia gemenilor...lor.