Toți alergau in sensul
acelor de ceas
Numai unul singur
alerga împotriva timpului
Gazonul de pe Stadion era încă verde
paznicii nopții cu sepci de la BGS
pornisera aspensoarele.
Noi priveam apusul din tribune
ca soldații din insulele Bikini.
Ne-am făcut ochelari
din radiografia plămânilor noștri
I-am pus pe ochi
ca la o eclipsa totala de soare
Eu m-am oprit atunci din poemul meu
neterminat
O mama din alăptat
Un copil a lăsat brioșa muscata
pe masa
O frunza devorata de omizi
doar pe jumătate
a căzut la pamant:
BUM!
Eu m-am oprit atunci din poemul meu
Nu mai aveam decât 3% baterie
și nimic nu anunța sfârșitul
oamenii alergau
in sensul acelor de ceas.
Numai unu singur,
de nebun,
alerga împotriva timpului
BUM!
.
Dacă am ști cum este mai bine oare ce am alege? Deși binele este și el o noțiune discutabilă. Ca și nebunia, căci au fost nebuni frumoși ca Galileo Galilei, și nebuni hidoși care au transformat binele colectiv în crima colectivă. Vreau să îl cunosc pe nebunul care aleargă împotriva timpului. Poate e dispus să dea un interviu cândva, înainte ca timpul să-l prindă în brațele sale.
RăspundețiȘtergereDana, știu ca ce scriu aici par niște fantezii, sau imagini artistice. Dar ma consider un scriitor realist. Nu mint. Uite...poți spune ca și eu sunt nebun. Pentru ca am alergat după el sa ii iau interviu. Doar ca realitatea e mai simpla.
RăspundețiȘtergereEra un băiat care alege invers. Toți, absolut toți aveau sensul dat (nu știu de cine) poate de primul om. In fine, am zis sa nu lor prost și m-am dus sa îl întreb de ce aleargă invers când toți aleargă in direcția opusa. Omul nu a vrut sa se oprească din alergat și am început sa alerg și eu după el cum alearga reporterii după politicieni. Răspunsul a fost banal, îl doare nu știu ce la piciorul stâng. Nu am înțeles cum îl ajuta asta. Dar da, am alergat și eu ca un nebun. In sensul invers.