Elohim

– trebuie sa trăiască cineva acest moment, îmi zici.

– cum așa? Soarele ar putea sa apună și fără mine. Licuricii sa lumineze și fără fruntea mea. Efemeridele sa se împerecheze sub lumina felinarului. 

– fără acest moment nu ar exista nici Soare, nici Pământ, nici licurici și nici efemeride.  Căci nu se poate ca Soarele sa răsară in Tokyo pentru fiecare om și sa nu apună dincolo de stadion in Curtea ta de Arges. Trebuie sa trăiască cineva acest moment ca el sa fie. 

– și săracii, și oamenii străzii, și nebunii, și toți bolnavii, nu fac altceva decât sa ridice in fiecare zi Soarele sus pe cer, ca apoi alții sa îl coboare in Pământ, in Mare, in Necunoscut? 

–... dar Elohim tăcea... si Soarele îmi zâmbea prin par, pe umeri, și in ochi.