Dincolo! le zic...
și le arat cu degetul
spre țărm...
o nostalgie îmi furnica
obrajii.
Dincolo! le zic...
și un miros de frunze arse
îmi umezește ochii
dincolo...
de acesta poarta ruginita
e Paradisul...
un murmur de voci
un freamăt
peste care se așterne
ca o zăpada,
Linistea!
Aici ne vom opri
timp de noua apusuri
ca sa ne obișnuim cu briza
cu aerul prea oxigenat
cu delirul si cu binele-de-mare
vom purta ochelari
vom privi de trei ori pe zi
Soarele-Răsare
pana ne vom adapta ochii
la Lumina
pana vom ajunge
sa distingem mai întâi degetele
de umbrele copacilor
Palmele de atingeri și buzele
de tâmple.
Vom sta aici timp de noua
răsărituri
pana vom deveni
la fel de ușori și transparenți
ca visele noastre
pana le vom recunoaste
in răsaduri,
pe mamele noastre.
Daca ii iei si cu poezia e un bonus :))
RăspundețiȘtergereMai simplu cu lăutarii. :))
RăspundețiȘtergere