Din paradis, nimeni nu scapă

Trei Sori se învârteau din zori

pe cerul nostru 

Un soare portocaliu de Mai, 

blând 

ca o sărutare pe umărul tau

stâng 

care trăgea după sine 

înlănțuit in cutii de conserve 

și doze decolorate 

de bere 

Un soare canicular 

de vara 

și-un somn de amiaza

Mai însetat ca oricare Soare

de apa și de sare 

Care însă și el trăgea 

după sine norii

ca trena alba a unei rochii 

de mireasa 

și un Soare de Octombrie 

Verde crud 

Cu miros de iod, de frunze de nuci 

frământate

între degetele tale 

așa ne petreceam noi veșnicia 

zilele erau egale 

cu trei răsărituri și trei apusuri 

fiindca bătrânii 

ridicau mainile deasupra 

capului

și dădeau Soarelui sa bea

Apa de mare 

din palmele lor albastre 

Soarelui ii este dor si sete 

de Mare 

Noi îl ridicam in fiecare 

dimineața 

cu mâinile noastre

din locuința Întunericului

spuneau ei 

Bolborosind niște șoapte 

și cuvinte aiurea

Și nu înțelegeam cum poate 

exista undeva 

Aceasta Locuința Misterioasa

căci peste noi cădea 

mereu

Lumina Soarelui Răsare 

Si nici o umba

nici o urma de indoiala

nu ne putea scoate 

din linistea noastră seculara.